Britanicul Anthony Joshua, în vârstă de 36 de ani, fost dublu campion mondial la categoria grea, l-a învins prin knockout în runda a șasea pe americanul Jake Paul (28 de ani), influencer devenit boxer profesionist. Meciul s-a desfășurat la Miami, în Statele Unite, relatează Gazeta Sporturilor.
În ringul de la Kaseya Center, diferența de valoare și experiență a fost evidentă. Joshua a încheiat confruntarea în runda a șasea, cu un puternic croșeu de dreapta la bărbie, care l-a trimis definitiv la podea pe Jake Paul.
Americanul fusese deja pus la podea de două ori în runda a cincea și nu a mai reușit să facă față forței fostului campion mondial WBA, WBO și IBF la categoria grea.
Vizibil afectat după meci, Jake Paul a scuipat sânge în timpul interviului de după luptă și a sugerat inițial că ar putea avea o fractură. „Loveşte foarte tare. Am făcut tot ce am putut. M-a bătut măr, dar aşa e în sport”, a declarat Jake Paul.
Ulterior, youtuber-ul devenit boxer a confirmat că a suferit o dublă fractură de maxilar. Chiar și așa, boxerul american, care are un palmares de 12 victorii și două înfrângeri, a încercat să privească lucrurile în perspectivă și a anunțat că intenționează să coboare la categoria semigrea, mai apropiată de greutatea sa naturală, pentru a-și continua cariera.
Supranumit „Copilul problemă”, Jake Paul a recunoscut că aceasta a fost cea mai dificilă provocare din cariera sa, fiind prima dată când a întâlnit un adversar de asemenea calibru.
Potrivit unor surse din industrie, fiecare dintre cei doi pugiliști ar urma să încaseze aproximativ 92 de milioane de dolari pentru această confruntare, deși Jake Paul a sugerat anterior, pe rețelele sociale, că suma totală ar fi putut ajunge la 267 de milioane de dolari.

