sâmbătă, octombrie 25, 2025

Top 5

Noutăți

De ce speranța de viață a românilor este cu opt ani mai mică decât media europeană

De ce speranța de viață a românilor este cu opt ani mai mică decât media europeană. România se află în continuare pe ultimele locuri în clasamentul european în ceea ce privește speranța de viață, iar specialiștii subliniază că stilul de viață are un impact semnificativ asupra acestei situații. Dr. Eugenia Bratu, medic primar la Institutul Național de Sănătate Publică, evidențiază că sedentarismul, combinat cu lipsa activității fizice regulate, este una dintre principalele cauze ale deteriorării sănătății populației.

De ce speranța de viață a românilor este cu opt ani mai mică decât media europeană

Bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru cele mai multe decese premature. „Românii trăiesc mai puțin decât persoanele din alte țări, comparativ cu media Uniunii Europene. Noi trăim cu aproape 8 ani mai puțin, adică speranța de viață. Principala cauză de deces la noi sunt bolile cardiovasculare, spre deosebire de alte țări dezvoltate unde se moare din cauza demenței sau pentru că oamenii ajung la vârste foarte înaintate. La noi, practic, mori mai devreme”, a avertizat Dr. Eugenia Bratu în emisiunea „Sistemul Medikal”.

Alimentația dezechilibrată, cel mai mare risc pentru sănătate

Medicul subliniază că regimul alimentar joacă un rol esențial în apariția bolilor cardiovasculare. „Primul factor este alimentația dezechilibrată, nesănătoasă, să-i spunem așa. Dintre toți factorii de risc, impactul cel mai mare în România este determinat de dietă. Așadar, este important să analizăm cum stăm cu alimentația, ce principii de alimentație sănătoasă urmăm sau nu urmăm”, a explicat Dr. Bratu.

Consumul de zahăr, un pericol ignorat

Un alt obicei nociv, prezent încă din adolescență, este consumul excesiv de dulciuri. Dr. Eugenia Bratu avertizează: „În România, se consumă multe dulciuri zilnic, inclusiv ciocolată, în special ciocolată. La nivel mondial, 3 din 10 fete consumă dulciuri, în România 5 din 10 fete consumă dulciuri zilnic. La nivel mondial, 2 din 10 băieți, iar în România, 3 din 10 băieți.”


Efectele consumului zilnic de zahăr includ deteriorarea smalțului dentar, pierderi de calciu, carențe de crom și tulburări digestive, iar pe termen lung poate contribui la apariția inflamațiilor, migrenelor și dereglărilor hormonale, conform specialiștilor citați de sfatulmedicului.ro.

Cum poate fi redus aportul de zahăr

Experții în sănătate citați de „Healthline” recomandă schimbarea treptată a obiceiurilor alimentare pentru a diminua dependența de alimente dulci. Printre metodele eficiente se numără:

  1. Înlocuirea deserturilor procesate cu fructe sau nuci;

  2. Creșterea consumului de proteine și fibre pentru a menține senzația de sațietate;

  3. Introducerea activității fizice moderate, de cel puțin 30 de minute pe zi, pentru reglarea apetitului și reducerea stresului;

  4. Verificarea etichetelor produselor pentru a evita zahărul ascuns în alimentele procesate.



Articolul De ce speranța de viață a românilor este cu opt ani mai mică decât media europeană apare prima dată în Jurnalul National.

Articole Populare