ChatGPT și Perplexity, două dintre cele mai cunoscute modele de Inteligență Artificială, au picat atât în Europa, cât și în SUA. Potrivit datelor disponibile, în România, cele mai afectate orașe sunt București, Timișoara și Constanța.
Pe site-ul oficial al ChatGPT, reprezentanții companiei OpenAI au anunțat că există o problemă în ceea ce privește partea de conversații a cunoscutului chatbot, folosit de zeci de milioane de oameni din întreaga lume.
„Am identificat faptul că utilizatorii întâmpină erori frecvente în cazul serviciilor afectate. Lucrăm la implementarea unei soluții de remediere”, se arată într-un raport.

De cealaltă parte, reprezentanții Perplexity au comunicat că au întâmpinat probleme cauzate de o avarie la sistemul AWS (Amazon Web Services).
Noile probleme ale AWS vin la numai două zile după ce o altă cădere a serviciilor de cloud AWS au afectat Snapchat, Venmo, Alexa și alte aplicații globale.
Serviciile Perplexity și ChatGPT au revenit în jurul orei 18.45, în România, precum și în alte țări europene.

